"Prințesa Hamster Invincibila Harriet" de Ursula Vernon

   Titlu - "Prințesa Hamster Invincibila Harriet" 

   Autor - Ursula Vernon 

   Editura - Arthur 

   Traducere - Iulia Arsintescu 

    În această carte este vorba de aventura hamsterului Harriet. Ei nu îi plăcea să fie ca celelalte prințese, nu îi plăceau bunele maniere. Ea voia să se lupte cu dragoni și să sară de pe stânci. La botez, zâna cea rea nu a fost invitată, dar a apărut furioasă și a pus un blestem pe prințesă, care spunea că la vârsta de doisprezece ani se va înțepa într-o roată de hamsteri și va cădea într-un somn, ca de moarte. Cele trei zâne bune au schimbat puțin blestemul, astfel încât să nu aibă nevoie de mâncare sau de băutură, să crească măceși enormi și plini de spini, ca nimeni să nu poată pătrunde la ea și să o trezească sărutul unui prinț. 

    La vârsta de zece ani, când mama ei i-a spus povestea, prințesa a fost foarte bucuroasă, deoarece blestemul trebuia să o țină vie, deci era invincibilă. Ca să sărbătorească, a sărit din vârful celui mai înalt turn din regat în șanțul cu apă din jurul său. Prințesa Harriet și-a petrecut următorii doi ani sărind de pe stânci, măcelărind dragoni și participând la turniruri în circuitul profesional. După multe peripeții, veni ziua ei de naștere. Se dusese la grajduri, ca să vadă ce face pitpalacul ei, când apare Șobombros, zâna cea rea. În fața grajdului o aștepta roata cea mare pentru hamsteri. Zâna cea rea era uimită că Harriet nu îi cerea mila, la fel ca celelalte prințese. Aceasta îi mulțumi, deoarece blestemul a facut-o invincibilă și a putut face ce-și dorea, apoi au strâns mâna, dar Harriet a aruncat-o pe Șobombros în roată. După ce blestemul s-a pus asupra ei, Harriet s-a dus în castel ca să le povestească ce făcuse. În castel toți dormeau, inclusiv animalele din grajduri. Între timp au crescut și măceșii cu spinii lor imenși, iar neștiind ce să facă a decis să se ducă la Cotoroanța de la Gunoiernița Ciumată. Harriet a întrebat-o de ce toți au adormit, mai puțin ea și pitpalacul ei. Cotoroanța le-a spus că ei au fost prinși în ochiul furtunii magice. Asta însemna că toate vrăjile s-au împlinit și avea nevoie de un prinț care să-i sărute pe toți cei o sută șaptesprezece oameni și animale. Cotoroanța i-a dat un cârlig de rufe vrăjit, care prinde orice sau pe oricine și fursecuri pentru drum. Harriet a ajuns la primul castel, unde i-a răspuns un majordom, care i-a spus că prințul nu e acasă, la fel și la al doilea. Ajunsă la al treilea castel, care era mai vechi și mai dărâmat i-a răspuns o femeie, era regina castelului. Aceasta i-a spus că are un fiu, dar la botez a primit o cămășuță roz și  zâna cea rea a crezut că e prințesă, așa că... I-a dat o hartă către muntele de sticlă, unde se afla prințul. Ca să urce pe munte i-a lipit pitpalacului ei ventuze de picioare și așa au urcat. Acolo, hidra și prințul jucau cărți. Pe hidră o chema căpoasa, așa a numit-o prințul. Într-un final, acesta a acceptat să o ajute pe prințesă și au plecat către regatul ei, el pe căpoasa și ea pe pitpalacul ei. Când au ajuns în regat, toți aveau emoții. Au ajuns în castel și prințul a început să-i sărute pe toți cei de acolo. Când au terminat, blestemul s-a rupt și toată lumea s-a trezit. Ei nu credeau că au dormit atât de mult și credeau că prințesa minte. Mama prințesei zicea că trebuie să se căsătorească cu prințul, că el a rupt blestemul. Într-o noapte, au evadat din castel și au plecat în căutare de noi aventuri.

   Această carte este foarte interesantă, are multă acțiune și aventură. A fost ușor de citit, având și multe imagini, care te captivau, iar asta mi-a plăcut. Merită citită!