Titlu- "Fata cu palton albastru"
Autor- Monica Hesse
Editura- Young Art
"Fata cu palton albastru" este o carte cu multă acțiune, cu întâmplări din anul 1943, din timpul războiului al doilea. Este vorba despre Hanneke, o fată în vârstă de optsprezece ani, care lucrează pe piața neagră, adică lua alimente și lucruri pe cartelele oamenilor morți, ca apoi să le vândă la preț mai mare.
Într-o zi, o clientă îi cere ajutorul. Ea se aștepta să îi ceară cafea sau carne. În schimb, ea îi cere să găsească o adolescentă evreică evaporată ca prin farmec din cămăruța unde bătrâna doamnă o ascundea. Hanneke nu voia să se implice într-o misiune atât de periculoasă, dar este atrasă curând într-un păienjeniș de mistere și de descoperiri uimitoare care o conduc în interiorul Rezistenței, îi deschid ochii în fața mașinăriei de război naziste și o obligă să acționeze.
"Fata cu palton albastru" este un roman extraordinar despre curaj, durere și dragoste în niște vremuri imposibile.