marți, 21 aprilie 2020

"Circul Mirandus" de Cassie Beasley

Titlu:  "Circul Mirandus"
Autor: Cassie Beasley
Editură: Arthur

       În această carte este vorba despre un băiețel pe nume Micah și despre bunicul său Ephraim. Acesta și-a pierdut părinții și locuia doar cu bunicul lui, până când acesta nu s-a mai simțit bine și a venit sora lui să aibă grijă de el. Ephraim credea în magie, la fel și Micah, deoarece bunicul său a mers la Circul Mirandus când era mic și acolo i s-a promis un miracol de către Jonglerul cu Lumini. Acesta l-a ținut pentru când va avea nevoie de el. Bunicul Ephraim se simțea din ce în ce mai rău, era aproape pe moarte.
        Într-o zi, Micah și prietena lui aveau de făcut un proiect. Băiatul s-a decis să facă el un quipu, iar Jenny să facă referatul. A decis ca acel quipu să ilustreze clasa lor, așa că a făcut un nod pentru fiecare copil din clasă. După ce și-au prezentat proiectul, s-au așezat în bănci, dar Micah a văzut cum nodurile acelui quipu s-au transformat într-un mesaj. Acolo scria că Circul Mirandus va veni la ora 11 noaptea și că atunci se vor putea întâlni. 
       Când i-a spus lui Jenny, ea nu a crezut, dar într-un final s-au întâlnit în acea seară și au plecat în căutarea circului. Jenny i-a spus lui Micah că poate este acolo unde se instalează toate circurile care vin în oraș, așa că au mers acolo. Micah l-a văzut, dar Jenny nu îl putea vedea, deoarece nu credea în magie. După ce l-a văzut și Jenny, au mers la casa de bilete. Micah i-a dat un quipu mai vechi, iar acel domn i-a spus că acel bilet este nelimitat. Când au întrat în circ, au căutat cortul Jonglerului cu Lumini, dar acesta avea un spectacol peste 2 ore. În acel timp au vizitat tot circul. Când a început spectacolul, Micah i-a spus Jonglerului că venise pentru miracolul bunicului său. Acesta i-a zis ca va face tot ce îi stă în putință, dar nu poate împiedica moartea. Jonglerul l-a trimis pe Micah la Boboc de Trandafir pentru a-i da un leac care să îl facă puțin mai bine pe bunicul său. 
      Când au ajuns acasă era deja dimineața, așa că Micah i-a dat acel leac bunicului și a plecat la școală. La școală Jenny și Micah vorbeau despre Jonglerul cu Lumini și cum să îl ducă la bunicul. Când a venit de la școală, Micah a trebuit să facă curat în casă, deoarece mătușa lui îl pedepsise. După ce acesta s-a îmbrăcat în pijama l-a văzut pe bunicul Ephraim stând în picioare. Aceștia au plecat la cinema să vadă un film, apoi s-au dus la un teren de minigolf deschis nonstop. După ce au ajuns acasă, bunicul nu s-a mai simțit așa bine și s-a pus pe canapeaua din sufragerie.
      Când s-a dus din nou la Circul Mirandus, biletul îi expirase, așa că s-a legat de un balon cu heliu și a zburat peste circ până și-a dat drumul și a căzut în cortul Jonglerului. Leșinase, dar când s-a trezit era pe un elefant împreună cu Jonglerul cu Lumini, care încercau să ajungă la el acasă. Micah i-a îndrumat, iar când au ajuns acasă Jonglerul a întrat în casă ca să vorbească cu bunicul său, iar el a stat afară cu elefantul. Nu își dăduse seama cât de repede trecuse timpul, deoarece se juca cu elefantul și cu apa furtunului.
       După ce a întrat și Micah în casă, bunicul său a murit în brațele lui și ale Jonglerului lu Lumini. La înmormântare nu a fost foarte multă lume, dar Micah deja îi simțea dorul. A trebuit să își facă bagajele, căci pleca cu mătușa lui în Arizona. 
       Pe drum, șoseaua s-a surpat în două bucăți, iar Micah s-a dat jos din mașină pentru a vedea ce se întâmplă. În acelaș timp, el auzea muzica circului care era pe partea cealaltă. A decis să închidă ochii și să meargă peste prăpastie și a reușit. Era un test al Jonglerului cu Lumini, doarece miracolul bunicului nu era acela de a învinge moartea, era acela ca Micah să fie fericit. De atunci, Micah locuiește la Circul Mirandus.
    Acestă carte este una specială, deoarece te învață să apreciezi lucrurile pe care le ai, în special familia și să lași răutatea și aroganța deoparte. Carte mi-a transmis o mulțime de sentimente și emoții, precum fericire, tristețe și entuziasm. Merită citită!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Cei doi teribili în sălbăticie" de Jory John și Mac Bernett

  Titlu - "Cei doi teribili în sălbăticie"    Autor - Jory John și Mac Bernett   Ilustrații - Kevin Cornell   Editura - Arthur    ...