marți, 18 iunie 2019

Jurnalul Meu Virtual 1

15 Iunie 2019
     Dragă jurnalule,

       Azi m-am sculat la ora 7, mai bine zis m-a sculat mami, pentru că trebuia să mergem la Băile Herculane, într-o mini-vacanta de trei zile cu familia. În timpul drumului de 2 ore, am întâmpinat diferite obstacole cum ar fi poliția, deci am mers mai încet, muncitori care lucrau la drum și a trebuit să stăm la o coadă mai mare, pentru că trebuia să treacă celelalte mașini.
   Am mers puțin și pe lângă Dunăre, unde am văzut vapoare și bărci de diferite dimensiuni. După ce am mai mers, am intrat în orașul Băile Herculane, unde ne-am oprit la o brutărie, de unde ne-am luat covrigi și niște cârnați în cocă, băgați la cuptor.
   Când am ajuns la camping, ne-am hotărât unde să punem rulota și am început să ne despachetăm lucrurile. Când tati a vrut să deschidă ușa rulotei, aceasta se blocase, așa că a durat mai mult decât mi-am imaginat. A venit și un domn, care era campat cu cortul lângă noi și l-a ajutat pe tati să deschidă ușa rulotei. După ce am despachetat totul și am mâncat, ne-am odihnit puțin.
    Pe la 15:30 am fost cu tati și Iza la pișcină. Am stat puțin, pentru că a început să plouă, iar la 15:50 ne-am întors. Am stat în rulotă până pe la 17:00, când s-a oprit ploaia.
     Pe la 18:00 am plecat la plimbare, pentru că sora mea voia un avion din polistiren, dar nu am găsit. După ce ne-am întors, eu și tati am plecat în partea opusă părții în care ne campasem, pentru că tati aflase de un baraj, unde era alt camping. Pe drum am văzut un melc foarte mare, zmeură sălbatică, un izvor cu apă din munte și o mică cascadă din care curgea apă din munte.




(zmeura sălbatică)







(mica cascadă cu apă din munte)












16 Iunie 2019
   Dragă jurnalule,

   Azi m-am sculat în jurul orei 9 și nu după mult timp am plecat la pișcină și am stat până pe la ora 13, pentru că trebuia să mâncăm.După ce am mâncat, am fost la plimbare prin camping și am văzut o șopârlă și un șarpe de 50-60 cm, subțire și negru.
    După ce ne-am odihnit, tati și Iza au plecat la pișcină, iar eu și mami am rămas la camping.Din cauza plictiselii noi am întins o pătură sub copac, la umbră și am stat acolo.Nu după mult timp a început să plouă.Când ce ploaia s-a oprit au venit tati și Iza, iar Iza își luase un pistol de apă și tati ne-a lăsat să spălăm mașina cu el. După ce ne-am mai jucat cu pistolul, am plecat să vizităm Râul Cerna. Înainte de a se întuneca, am mâncat, iar după ne-am schimbat în pijamale și ne-am jucat. După ce s-a înnegurat, am plecat cu tati și Iza la plimbare, pentru că ne plictisisem. Pe drum spre camping, tati a prins un licurici, iar acesta a devenit noul nostru prieten.


 (priveliștea de pe pătură)










(ploaia de afară)




(joaca cu pistolul)


(datul cu pietre în râu)


(munții de lângă Râul Cerna)



(algele din Râul Cerna)



(licuriciul prins de tati)







17 Iunie 2019
   Dragă jurnalule,

   Azi m-am sculat în jurul orei 9, după care am fost la toaletă cu sora mea și am văzut o șopârlă în fața acesteia. Pe la 9.30 am plecat cu mami și cu vecinii noștri la cădițe, care sunt niște cădițe din beton cu apă fiartă și sulfuroasă, în care intră doar persoanele cu probleme și cele în vârstă. Cât timp mami era în apă, eu mă plimbam și am văzut Izvorul Scorillo. Când am plecat de acolo, am coborât 80 de scări ce dădeau la Râul Cerna, pe care l-am traversat pe un pod, ce dădea la o cădiță naturală și curată. Pe drum spre cădiță am mai văzut 2 șopârle, iar în Râul Cerna, de lângă cădiță am văzut pești.
   După ce am ajuns la rulotă, am mâncat și după am început să strângem din lucruri, pentru a pleca acasă. Când am ieșit din camping am prins o coadă imensă, pentru că mașinile coborau și drumul era foarte îngust. Mami s-a dus la începutul drumului, ca să le spună șoferilor să nu mai coboare, pentru a putea ieșii tati cu rulota. După 30-40 de minute de când plecasem, am făcut un mic popas pe lângă Dunăre, pentru a o vedea și a face poze.
     Pe la 15.30 am ajuns acasă și ne-am desfăcut bagajele, apoi am mâncat și ne-am odihnit. După ce ne-am odihnit ne-am făcut baie și am mâncat înghețată, pentru a ne răcori. După care am fost la cumpărături și am ieșit afară, la joacă.


(cădițele)




(Izvorul Scorillo)




(podul ce traversa Râul Cerna)

joi, 6 iunie 2019

Spre soare cu sora mea

        După mult timp în care m-am gândit dacă să o iau pe ea sau nu, am luat o decizie. O să o iau pe sora mea cu mine.
        Am ales să o iau pe Iza, sora mea, deoarece este o persoană căreia îi place să experimenteze lucruri noi, la fel ca și mie. Iza este în vârstă de 7 ani și nouă luni. Ea învață la Școala Gimnazială "Traian" nr.2. Iza are o fățucă destul de mică, dar ei îi place așa. Are părul maroniu, iar ochii ei sunt puțin verzi. Are ochelari mov cu prințese, pe care și i-a alea singură. Cu siguranță i-ar plăcea să mi se alăture în călătoria spre spațiu, chiar dacă nu face nimic fără mami. Iza are o personalitate bună și normală pentru vârsta ei, dar atunci când se supără, nu e prea bine, pentru că se comportă de parcă ar fi altă persoană, poate datorită zodiei sale. Iza este născută pe 1 August, deci este zodia leu. Este puternică și nu se dă bătută niciodată, orice s-ar întâmpla. Îi plac animalele și în special să mă bată pe mine la cap ca să mă joc cu ea. Este puțin  răsfățată, asta datorită faptului că tati îi dă tot ce vrea.
         Cu siguranță ar fi încântată să meargă cu mine spre soare!

"Cei doi teribili în sălbăticie" de Jory John și Mac Bernett

  Titlu - "Cei doi teribili în sălbăticie"    Autor - Jory John și Mac Bernett   Ilustrații - Kevin Cornell   Editura - Arthur    ...